COLEGIUL NAŢIONAL „EMANUIL GOJDU”

Oras cu vechi traditii, Oradea a jucat de-a lungul istoriei un rol important, datorita pozitiei sale strategice, intr-o zona de complementaritate intre munte si campie, pe malurile Crisului Repede, la o raspantie de drumuri comerciale de mare interes. Aceasta pozitie geografica va stimula evolutia acestei asezari urbane, ea devenind in scurt timp un infloritor oras comercial dar si un important centru de cultura.

In timpul Renasterii, Oradea a avut numeroase contacte cu artisti italieni, care au adus din patria lor gustul pentru rafinamentul acestei culturi. Pe strazile Oradiei din veacul al XV-lea probabil ca vorbirea italiana era un aspect obisnuit, facea parte din insusi peisajul etnic citadin, la care se adauga mediul ecleziastic si etnic de aceeasi factura.

Umanismul oradean a patruns in mediul orasenesc influentand modul de a fi al burgheziei mestesugaresti si negustoresti. Insusi Nicolae Olahus, renumitul umanist de origine romana, a studiat la Oradea, la vestita scoala capitulara de aici. Aceasta este prima mare perioada (sec. XV) de patrundere a umanismului, a celui de factura italiana in Oradea, in aceasta urbe cunoscuta la Florenta sau Venetia sub numele de Varadino.

Inceputurile sigure ale unei fortificatii pe teritoriul actual al orasului Oradea sunt legate de anul 1241, cand, potrivit relatarii canonicului Rogerius, s-au efectuat reparatii in vederea infruntarii atacului tataro-mongol, devenit iminent. Zidurile adaposteau in acele vremuri o catedrala,un palat episcopal si alte constructii aferente unui complex ecleziastic. De atunci, patrimoniul arhitectonic al orasului s-a imbogatit cu mai multe biserici si o capela-turn. Imaginea cetatii din secolul XVI s-a pastrat relativ veridic in descrieri contemporane si pe stampa cea mai veche, din 1598, apartinind lui Joris Hoefnagel.

Oras cu vechi traditii, Oradea a jucat de-a lungul istoriei un rol important, datorita pozitiei sale strategice, intr-o zona de complementaritate intre munte si campie, pe malurile Crisului Repede, la o raspantie de drumuri comerciale de mare interes. Aceasta pozitie geografica va stimula evolutia acestei asezari urbane, ea devenind in scurt timp un infloritor oras comercial dar si un important centru de cultura.

In timpul Renasterii, Oradea a avut numeroase contacte cu artisti italieni, care au adus din patria lor gustul pentru rafinamentul acestei culturi. Pe strazile Oradiei din veacul al XV-lea probabil ca vorbirea italiana era un aspect obisnuit, facea parte din insusi peisajul etnic citadin, la care se adauga mediul ecleziastic si etnic de aceeasi factura.

Umanismul oradean a patruns in mediul orasenesc influentand modul de a fi al burgheziei mestesugaresti si negustoresti. Insusi Nicolae Olahus, renumitul umanist de origine romana, a studiat la Oradea, la vestita scoala capitulara de aici. Aceasta este prima mare perioada (sec. XV) de patrundere a umanismului, a celui de factura italiana in Oradea, in aceasta urbe cunoscuta la Florenta sau Venetia sub numele de Varadino.

Inceputurile sigure ale unei fortificatii pe teritoriul actual al orasului Oradea sunt legate de anul 1241, cand, potrivit relatarii canonicului Rogerius, s-au efectuat reparatii in vederea infruntarii atacului tataro-mongol, devenit iminent. Zidurile adaposteau in acele vremuri o catedrala,un palat episcopal si alte constructii aferente unui complex ecleziastic. De atunci, patrimoniul arhitectonic al orasului s-a imbogatit cu mai multe biserici si o capela-turn. Imaginea cetatii din secolul XVI s-a pastrat relativ veridic in descrieri contemporane si pe stampa cea mai veche, din 1598, apartinand lui Joris Hoefnagel.

Cetatea bastionara, in forma sa exterioara de azi, a fost asediata de cinci ori in perioada cuprinsa intre anii 1598 si 1692 rezistand de cele mai multe ori atacului. Incepand din veacul XVIII autoritatile militare austriece au folosit cetatea ca sediu al garnizoanei, cazarma si inchisoare, azi constituie atractie turistica.

Viata culturala oradeana in secolul "Luminilor" este efervescenta. In penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, Oradea a devenit, pentru prima oara in istoria sa, posesoarea unei institutii scoalare de grad superior. Academia regala din Oradea a debutat la 1 noiembrie 1780 cu primul an de studii in filosofie, iar din 1 septembrie 1788 si cu primul an de studii in drept. Personalitatea care a impus liniile de dezvoltare ale vietii spirituale oradene in prima jumatate a secolului al XIX-lea a fost episcopul greco-catolic Samuil Vulcan. In 1828, el a infiintat la Beius un liceu, destinat in primul rand ridicarii nivelului general al invatamantului romanesc din eparhia oradeana. Tot el a coordonat si imensa munca de elaborare a dictionarului poliglot "Lesiconul romanesc-latinesc-unguresc-nemtesc" cunoscut sub numele de "Lesiconul de la Buda", tiparit in 1825, una din cele mai impresionante stradanii de ordonare si prezentare a vocabularului limbii romane din acea vreme. Om de cultura, Samuil Vulcan a fost posesorul unei biblioteci impresionante, nu atat prin numarul cat prin valoarea si diversitatea cartilor.

Tiparul s-a dezvoltat si el de timpuriu la Oradea, prima carte imprimata cu certitudine la aici fiind datata in anul 1745. In esenta, cu cele aproximativ 140-150 de titluri tiparite in secolul al XVIII-lea si mai bine de 370 de titluri tiparite in prima jumatate a secolului al XIX-lea, Oradea nu s-a inscris intre cele mai insemnate centre tipografice din Europa Centrala. Important ramane insa faptul ca, respectand proportiile, in oras s-a desfasurat o emulatie spirituala ce nu poate fi neglijata, emulatie care a fost reflectata si de activitatea tipografica.Pe de alta parte in Oradea au existat preocupari culturale notabile: scoli inferioare si superioare, biblioteci, tipografii, spectacole muzicale si teatrale, precum si un public receptiv, sensibil la actele de cultura, conexat la marile curente europene de idei ale timpului.

Tot in secolul al XVIII-lea are loc conturarea imaginii edilitare a orasului. Primele constructii mai insemnate au fost lacasurile de cult.In anul 1693 este construita in Olosig prima biserica romano-catolica "Sfanta Brigitta" (actualmente biserica "Sf. Treime" din Parcul Traian). Ea este incendiata in 1703, si refacuta pana in anul 1722. Biserica este de dimensiuni modeste, cu o nava dreptunghiulara, tavan drept si un mic turn de lemn.

Prima biserica ortodoxa in Oradea este ridicata din lemn, in targul Velenta, in anul 1720. Pe locul acestei biserici se va construi in secolul al XVIII-lea actuala biserica ortodoxa, in stil baroc. La inceputul acestui secol apar primele constructii in stil baroc. Dupa anul 1720 se incepe construirea bisericii "Sf. Ladislau", avand o nava dreptunghiulara. Interiorul este boltit, iar corul este acoperit cu o calota sferica. Turnul este construit intre anii 1790-1800, in stilul barocului tarziu. Frescele dateaza din anul 1908 si apartin pictorului Tury Gyula.

Piata mica (Piata Unirii) incepe sa se contureze ca centru al cartierului Orasul Nou (zona centrala actuala, malul stang al Crisului) la mijlocul secolului al XVIII-lea. Prima cladire din aceasta piata dateaza din anul 1714 si va fi viitorul han "Vulturul". In 1753 se extinde si aici au loc si reprezentatii teatrale. In piata erau chioscuri comerciale din lemn. Calugarii capucini construiesc la inceputul secolului XVIII o biserica (in actuala Piata a Rahovei), devenita ulterior biserica greco-catolica, iar din 1948 aceasta devine Biserica ortodoxa "Bunavestire".

O cladire publica importanta este fosta cladire a comitatului (Parcul Traian, nr.7), construita in stil baroc in 1760 si refacuta in anul 1855 cand i s-a adaugat o aripa.In urma reconstructiilor isi pierde caracterul initial. In aceeasi perioada s-a construit biserica si spitalul calugarilor mizericordieni (astazi sectia ORL a Spitalului Judetean). Biserica, ridicata in 1760 este interesanta, avand planul si cupola elipsa.

Episcopul romano-catolic, Forgach Pal, incepe constructia catedralei si a noului palat, al caror proiect a fost realizat de arhitectul vienez Franz Anton Hillebrandt inca din anul 1752. Lucrarile nu au inceput decat in anul 1752, sub conducerea arhitectului italian Giovanni Battista Ricca, cel care introduce elemente inspirate din biserica "Il Gesu" a lui Vignole. Catedrala a fost terminata in 1780. Fatada a fost simplificata fata de proiectul initial, introducandu-se elemente clasiciste.In imediata vecinatate a catedralei, in anul 1762 incepe construirea palatului episcopal. Santierul a fost condus de inginerul Johann Michael Neuman.

Langa acest ansamblu s-au ridicat locuintele canonicilor, constructii cunoscute sub denumirea de "Sirul Canonicilor". Cele zece cladiri insiruite, construite in diferite etape pe parcursul a peste 100 de ani, pastreaza un caracter unitar datorita porticului cu stalpi masivi si bolti de tip boem care le leaga la nivelul parterului.

In anul 1810 este terminata si cladirea bisericii "Sf. Ierarh Nicolae", a carei fatade este caractreistica barocului tarziu, avand amprente neoclasice. Biserica are planul in forma de cruce, tavan boltit si o cupola centrala pictata cu scene biblice. Urmarindu-se asezarea altarului spre rasarit, cladirea are un amplasament nefavorabil fata de piata.

In a doua jumatate a sec. al XIX-lea in arhitectuta se recurge la stilul ecletic, manifestat fie prin recurgerea la un anumit stil istoric, fie prin folosirea elementelor apartinand unor stiluri diferite.

Sinagoga israelita ortodoxa, construita in anul 1890 de catre Knapp Ferenc, dupa proiectul lui Bach Nandor, are, atat la interior cat si la exterior decoratiuni inspirate din arta maura.